"drib a sa eerF
Si se facu noapte. Ce ma gandii eu? Sa ma parasesc pe mine insumi, nu de alta dar cica se spune ca daca iubesti cu adevarat pe cineva trebuie sa il parasesti. Si am plecat. In timp ce imi luam ramas bun de la mine, umbra mea nu vroia sa imi dea drumul. Noroc ca a batut vantul, umbra se feri cat a putut, dar a fost transformata numaidecat intr-o pana. Pana? Chiar asa pana. Eu ma privi pe mine de sus si-mi spuneam daca nu o sa pic, dar pana sa ajung la sfarsitul acestei intrebari, o briza de vara ma ajuta sa mi usuc lacrimile. De prea mult timp ramasesera de cristal. De parca cineva imi citi gandul , luna se gandi la singuratea mea , si s-a gandit sa ma insoteasca. Nu ar fi un gand rau din partea ei, doar sa nu uite sa fie plina mereu. Plutind usor peste orasul asta, atat de repede am ajuns atat de departe. "Ciudat loc" imi spune soptit luna, parca un pic zgribulita. Briza, in schimb gasi imediat un pic de nisip, pe care sa-l framante, ca sa nu o mai framante si pe ea mirarea. Eu? Cel care mai devreme ma parasisem pe mine, devenisem sigur ca suntem rataciti. Inainte sa-mi deschid aripile sa plec de aici, briza m-a lovit asa de tare (in joaca fie vorba intre noi) incat m-a trantit in nisip. Buzele mele simteau pentru prima data sarutul ars al desertului.Desertul iubirii? Cine stie, nu s-a prezentat inca. Are timp, zic eu. Deocamdata sa ma asez cu fata in sus pe asternutul desertului. Privirea mea nu mai intalnise atat de mult cer liber de la nasterea ei. Gandul se ridica usor pana la luna, sa-i multumeasca ca exista.
"ACESTA ESTE RAIUL !" Inima inca imi batea atat de repede, cand cel ce tipa acele cuvinte se aseza langa mine. "Nu sunt cuvinte" imi spuse el." Acesta este adevarul". Nici nu mi potolisem respiratia bine, cand, intorcandu-mi capul, zaresc un scorpion. Ciudat gust am in gura. Bobite de nisip, frica de rai, iubire de moarte, sau orice altceva ce se compune din aceste ingrediente." Nu fii fraier, caci daca vroiam sa mori, mureai inainte sa ajungi aici". Adaugasem si un pic de mirare la gustul meu. "Si spui ca nu crezi in horoscop?" ma intreaba el, pe acelasi ton distant, si relaxant. "Cred in vise." raspund sec, in timp ce briza imi mai face cadou un pic de racoare peste buzele arse de atatea intrebari. "Te asteptam in una din zilele astea pe aici. Una din miile de zile." Am petrecut timp alaturi de prietenii mei, scorpionul, briza de vara si luna plina. Dar ma gandesc ce poate fi timpul cand de fapt nici eu nu mai sunt eu? Visand o viata la atatea nimicuri, toate acestea mi se pareau incredibile, si poate ca sunt. Am luat in brate toata mirarea si extazul meu si m-am scufundat in cea mai adanca oaza, si m-am inaltat catre cele mai inalte stele. Frica murise de mult, si odata cu ea toate esecurile, si manelele vietii. Stau. Iubesc. Momentul. "Te mai astept." Surprins deodata de aceste cuvinte din partea scorpionului, il caut cu privirea dar nu-l mai gasesc. Briza nu o mai simt, iar luna disparuse. In fine zic, sa ma adorm singur pe desertul de mult cautat. DEODATA ochii ii simt ca-mi iau foc, iar frica parca renaste. Nisipul devine lava, briza caldura, luna plina... soare necrutator, pasarea din mine, un sarman om. Iar scorpionul...
"ACESTA ESTE IADUL !"
De ce se facu zi ?''
9 iunie 2003.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu